Străjerul

E ceas târziu, natura tace
Doar vântul suflă-ncetişor;
Oare străjerul ce mai face?
Oare e treaz? E veghetor?

Oare grijeşte de-a lui slujbă?
Oare-i atent? Sau adormit?
Oare pe coridoare umblă?
Sau oare-n post e neclintit?

E ceas târziu, natura tace,
Se-aude-un pas, şi altu-n urma lui;
Străjerul însă-n somn el zace,
Şi nu aude glasul nimănui.

Dar Domnul Slavei azi soseşte
Căci vrea să-i ia pe-ai Săi copii.
Străjerul tot nu se trezeşte
Şi timpu-i gata-a se sfârşi!

Se duc minutele întruna
Şi trâmbiţa se-aude clar.
Şi toţi cei ce primesc cununa
Pornesc spre-a Cerului hotar.

Însă străjerul doarme încă;
Oare de ce nu s-a trezit?
Oare de ce în a lui muncă,
N-a fost statornic? N-a păzit?

Se-aude-o trâmbiţă cum sună,
Tot mai aproape, tot mai mult,
Străjerul parcă se deşteaptă,
Însă minutele-au trecut.

Se uită-n jur, cuprins de teamă,
Fără să spună vre-un cuvânt;
Şi inima-i în piept se sfarmă
Căci a rămas jos pe Pământ.

Alaiul Sfânt nu se mai vede,
Însă un foc mistuitor,
Se simte aprig, cu durere
Peste acei nevegheatori.

Străjerul plânge cu putere
Însă-n zadar, căci s-a sfârşit!
Pentru un ceas de neveghere
Pierdut-a Cerul, negreşit!

Şi-acum aşteaptă osândirea,
Şi chinul greu ce va urma!
Căci şi-a pierdut azi mântuirea
S-a depărtat de Slava Sa!

Deci astăzi vreau să fac strigare,
Şi toţi să ne trezim din somn!
Să stăm mereu în aşteptare
Să-ntâmpinăm pe-al nostru Domn!

Căci Domnul, este foarte-aproape;
E chiar la uşă, E aici!
Oare eşti gata soră? Sau tu, frate?
Oare suntem noi astăzi pregătiţi?

Mai e puţin, şi Domnul vine;
Dar până-atunci, noi să veghem în post,
Să stăm mereu plini de credinţă,
Să-L aşteptăm pe Tatăl Nost!

El ne va duce sus în Slavă,
Şi pururea cu El vom sta;
Deci inima de El ţi-o leagă
Căci doar aşa vei triumfa!